rafael punct ro

Vasile a terminat armata în 1978. Îşi aminteşte cum la un moment dat a mâncat un porc ce mirosea a găină. Nu mai ţine minte anul în care a fost în Balta Brăilei, dar ştie că a cumpărat un porc împreună cu alţi prieteni de-ai săi. Îl ţine minte pentru că acesta mirosea a peşte. Acum are o gospodărie de care are grijă cu cei doi orfani care au rămas în grija sa când a murit fiica lui, cu ani în urmă. A tăiat porcul ieri. Mirosea a porc şi atât.

Azi a fost nuntă în sat. A fost şi el pe acolo. Le-a urat celor doi să aibă ce are el, şi le-a spus că le doreşte ceea ce îşi doreşte şi el.

Acum s-a lăsat noaptea. El a ieşit din casă, şi, înainte să meargă la culcare, stă la o ţigară. Şi-a dat seamă că nu ştie nici el ce are şi nu ştie dacă îşi mai doreşte ceva. Trage din ţigară şi se uită la cerul senin, la stelele pe care nu le-a mai văzut niciodata ca acum. În sinea lui, se gândeşte că acum noaptea, când pământul a întors spatele soarelui, se vede lumea mai bine. Nu mai vede un cer plin de stele, ci vede deasupra capului său o pânză neagră ce s-a uzat, iar prin ea, răzbate lumina ce e dincolo. Stelele le vede acum nu ca pe nişte sori, ci simple găuri în pânza neagră, ce lasă o lumină caldă să ajungă la el. Ar vrea să ia coasa şi să sfâşie pânza până când totul se vede bine şi clar.

Câinii latră în depărtare. Vasile a mers la culcare, dimineaţă vrea să meargă în oraş să treacă tot ce are pe numele copiilor. Pânza neagră pare că s-a uzat şi mai tare, şi un ochi din ea a mai născut o stea.